Filme

TARILE NORDICE SI CULTUL COPILARIEI

on

Asociația Enkidu derulează de 3 ani caravane de film dedicate copiilor din localitățile fără cinematografe. Filmele introduse în caravană au adunat peste 20000 de spectatori care au văzut, majoritatea,  pentru prima oară un film. Una dintre cele mai dificile etape în implementarea programului este alegerea filmelor din portofoliu. În România producția de filme pentru copii este una foarte redusă – trei productii in ultimii 30 de ani. Cinematografia nordică produce anual zeci de filme pentru copii, distribuite în toate țările nordice. Temele de actualitate, structura dinamică, montajul alert fac ca aceste producții să fie nu doar niște produse cinematografice de excepție ci și niște povești apreciate de copiii spectatori.

OPERATION SHADOWMAN are la bază o carte pentru copii foarte apreciată de copii – DETECTIVE AGENCY NR. 2. Tiril și Oliver – doi copii – dedectivi – au de rezolvat un nou caz. Găuri misterioase apar în timpul nopții, Oliver stricându-și bicicleta. Cei doi copii își propun să dezvăluie misterul găurilor ce apar noaptea. Ca să afle motivele, recurg la tehnologia contemporană, dar și la cercetarea trecutului zonei în care locuiesc. Pentru a-l descoperi pe Omul Umbrelor, cei doi devin niste Sherlock Holmes veritabili, creând totodată o poveste ce poate fi urmărită de întreaga familie.

https://www.youtube.com/watch?v=cDHdfIQZwsI

PHOENIX – De la o vârstă foarte fragedă Jill trebuie să aibă grijă de mica ei familie – o mamă iubitoare, dar cu problem psihice și fratele ei mai mic. Vestea că tatăl urmează să ii facă o vizită chiar de ziua ei îi dă speranța că problemele se vor rezolva. Tragediile și veștile triste se țin lanț, dar Jill preferă să le țină secrete.

THE TOWER Wardi, o fetiță din Palestina de 11 ani, trăiește cu toata familia ei într-o tabără de refugiați unde s-a și născut. Bunicul ei – Sidi – a fost unul dintre primii oameni care au ajuns în tabără. Într=o zi el îi dă nepoatei cheia de la casa din Galilea, pirzându-și speranța că într-o zi se va întoarce acasă. Wardi reușește să adune mărturii despre viața bunicului ei, salvând amintiri și pentru generațiile viitoare de copii.

THE FALCONS – în fiecare vară, copii din toată Islanda merg pe o insulă pentru a participa la săptămână intensă de antrenamente. Jon – 10 ani – merge și el cu echipa lui pe insulă. O serie de întâmplări forțează maturizarea lui Jon și a colegilor lui.

PLOEY – Cu scopul de a supraviețui lunilor de iarnă, un pui de pasăre, care nu știe să zboare, trebuie să pornească într-o călătorie periculoasă ca să găsească o vale legendară, ascunzându-se de un vulture care i-a terorizat familia și prietenii ani de-a rândul.

https://www.youtube.com/watch?v=42GfRs9er68

Cinematografele din țările nordice au în programele lor săptămânale, în medie, 5 producții naționale de filme pentru copii la care se adaugă producțiile americane. Majoritatea sunt programate în timpul orelor de școală unde elevii pot merge cu cadrele didactice.

România nu are cinematografe, producția de film pentru copii este practic inexistentă, sistemul de învățământ național nu apelează la film ca mijloc de educație. Asociația Enkidu încearcă să diminueze diferențele majore între cultura nordică și cea din România. Caravanele dedicate copiilor din localitățile fără cinematograf și proiectele viitoare sunt un punct de pornire către o normalitate necesară.

Filmele menționate în articol au fost selectate în urma vizionării/ seminariilor și discuțiilor din cadrul Festivalului Internațional de Film de la Haugesund, participare susținută de fondurile bilaterale din cadrul programului RO-Cultura.

Recommended for you