Fără categorie

Între 1 octombrie și 29 noiembrie vă puteți vaccina cu cărți și filme

on

Începând din 1 octombrie în școlile din Sectorul 5 al capitalei elevii vor fi VACCINAȚI CU CĂRȚI ȘI FILME. Programul derulat de Asociația Enkidu în parteneriat cu Primăria Sectorului 5 și Centrul Cultural și Tineret ‘Ștefan Iordache’ – Sector 5 va da posibilitatea participanților să ia parte la o serie de activități educaționale ce vor cuprinde proiecții de film și cluburi de lectură.

Cărțile și filmele introduse în program vorbesc despre teme actuale precum bullying, discrepanțe în comunicarea dintre adulți și copii, diferențe sociale, delimitarea clară dintre nevoi și dorințe pentru a ne simți bine etc. Transpunerea cinematografică a unor probleme din realitatea imediată, propunerea de soluții pentru rezolvarea acestora, unghiuri diferite de abordare, întrebările pe care și le pun copiii după fiecare proiecție, răspunsurile pe care le primesc de la organizatori îi încurajează să își formuleze propriile puncte de vedere și opinii referitoare nu doar la subiectul și personajele din filme, dar și la propriile realități incomode cu care poate se confruntă.

“În România ultimilor 30 de ani s-au produs mai puțin de 10 filme pentru copii iar în cartierele bucureștene nu mai exista niciun cinematograf. La nivel naţional industria cărţii este una în suferinţă. Suntem pe ultimele locuri în Europa la achiziţia de carte şi la citit. Potrivit Eurostat, 93,5% dintre români nu cumpără nici măcar o carte pe an. Avem cele mai puţine librării pe cap de locuitor şi cele mai puţine cinematografe din Europa. Analfabetismul funcţional este subiectul ştirilor la fiecare început şi sfârşit de an şcolar. Realitatea este una neonorantă, iar proiectele care se adresează copiilor – cei mai vulnerabili, dar şi singurii care pot face o schimbare – sunt puţine. Încercăm, prin acest proiect, să îi facem să citească, să înţeleagă de ce e important să citim, să înţeleagă ce citesc şi să dialogheze, să pună întrebări. Cartea, filmul şi dialogul pot aduce beneficii imediate, dar, mai ales, pe termen lung.” declară organizatorii.

Doi dintre invitații de marcă ai evenimentului sunt scriitorul și ilustratorul Ion Andrei Puican, autorul volumului de povești Pifonul Pompiliu și călătoria de dincolo de curcubeu, ce va fi prezent la toate întâlnirile cu cei mici și Andreea Caleman, traducătoarea seriei Pippi Șosețica în România ce le va povesti copiilor despre activitatea de traducător, despre cele mai simpatice expresii suedeze și le va citi în premieră fragmente din următorul volum ce urmează să se lanseze în această toamnă.

Printre filmele din program amintim multipremiatele scurtmetraje: Opinci – Cea mai bună animație românească la Anim’est 2019, Cel mai bun scurtmetraj de animație la TIFF 2019, Cel mai bun film la Tbilisi IAF și Heliu | Helium – Oscar pentru Cel mai bun film de scurtmetraj în 2013.

De la povestea lui Chikara, un micuț japonez care își dorește să devină luptător de sumo în ciuda faptului că e foarte emotiv, la frica de întuneric a lui Idunn (Lașul), sau problemele lui Miriam care deși este îndemnată să poarte fustă și să se comporte ca o fetiță de vârsta ei, tot ce își dorește este să joace fotbal,  toate poveștile din program îi vor încânta pe cei mici, vorbindu-le despre situații cu care s-ar putea confrunta și ei într-un fel sau altul.

Până pe 29 noiembrie vom fi VACCINAȚI CU CĂRȚI ȘI FILME grație partenerilor strategici: Ambasada Suediei, Ambasada Norvegiei, Ambasada Danemarcei, Norwegian Film Institut, Institutul Suedez, Swedish Film Institut,  Danish Film Institut, Radio România Cultural, LiterNet.ro, aarc.ro, cinemagia, cinemaframe, CineGhid, movienews.ro.

 Proiect finanţat din fonduri nerambursabile din bugetul local al Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache”, prin programul de finanţare nerambursabilă în anul 2021, în baza Legii nr. 350 din 2 decembrie 2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general”